La inceput a fost CUVANTUL!

Iar Dumnezeu a spus: SĂ SE FACĂ LUMINĂ!


Cuvintele sunt lumină. Cuvintele trebuie sa fie lumină. Ele trebuie sa tremure de vibrații înalte și să-ți pătrundă in cele mai adânci simțiri, ele trebuie să te vindece.
Cuvintele trebuie să vină din inimă, noi oamenii trebuie să vorbim din inimă. Trebuie să fim energie vie, foc viu și să ne comportăm așa cum Dumnezeu dorește să ne comportăm, să fim cu adevărat conștienti de ceea ce suntem. Să alegem cu exactitate ce cuvinte folosim atunci când ne exprimăm deoarece ele denotă întreaga noastră existență. Cuvintele suntem noi. Cuvintele ne descoperă până în cele mai intime locuri din noi, practic prin cuvinte dezvăluim celor din jur cum suntem, cine suntem , cum și unde ne situăm.
Cuvintele au nevoie de a fi prețuite, trupul nostru are nevoie de respect și oare cum îl respectăm daca nu prin fapte și cuvinte. Ceea ce gândim suntem. Ceea ce afirmăm suntem. Ceea ce acuzăm suntem.
Isus a chemat mulţimea şi a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi!  Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om!“ Matei 15.
Te simți nedreptățit? Atunci trebuie să-ți reamintești:
Iubirea din inima ta pentru tot și toate este protecția ta. Lasă iubirea care vine din inima ta să călătorească în exterior, să cuprindă oameni,lucruri, natura și tot ce este creația lui Dumnezeu. Astfel vei reuși. Primești diferite remarci care simți că nu sunt reale și nu-ti aparțin? Nu uita oglinzile. Fiecare suntem și avem nivelul pe care singuri l-am creat de aceea este imperios necesar să afirmi: ceea ce X vede la mine, este de fapt ceea ce el trebuie să vindece la el!
Vei avea pe drum oameni care te pun la îndoială. Oferă-le iubirea ta necondiționată afirmând: Iarta-ma, te iert, te iubesc, mulțumesc, mă detașez, mă eliberez și vei observa că toate se vor așeza la locul tău iar drumul tău va deveni lumina.
Doar tu cunoști cu exactitate nivelul in care te situezi.
Personal am invățat de mic copil că este nevoie de respect și că nu toate cuvintele sunt folositoare, unele te pot conduce in cele mai întunecate colțuri dintr-o existență de-a dreptul tenebră.
Este imperios necesar să îți alegi cuvintele prin care dorești să te recomanzi celor din jur, ele sunt cartea ta de vizită.
Ele trebuie să fie iubire, să exprime divinitatea și lumina. Cuvintele trebuie să te înalțe nu să te coboare. Arunci cu cuvinte usturătoare atunci când ești trist si dezamăgit?Atunci nu ai invățat ce înseamnă auto-control. Nu ai invățat ca tot ceea ce afirmi ești. Tot ceea ce afirmi te reprezintă.
Prin cuvinte trebuie să te vindeci și să vindeci. Ele sunt o parte din tine.
Inteligența inimii se exprimă prin cuvinte înălțătoare. Nu poți?  Important este să te abții atunci când este necesar să o faci. Mai bine taci decât să exprimi neadevăruri sau mai grav să incerci să faci pe alții să sufere. Daca te recunoști printre cei care face aceasta des, atunci este nevoie să te evaluezi și să te vindeci.
Doresc ca întotdeauna să mă exprim prin cele mai înălțătoare cuvinte , ceea ce sunt, deoarece mă respect și mă iubesc, astfel cum pe mine mă iubesc, pe cei din jur ii iubesc și ii respect așa cum pe mine mă respect. Sună dificil?
Însă cel mai important este să NU LAȘI niciodată în viața ta persoanele care îți vorbesc prin cuvinte cu cele mai joase conoteții energetice, prin care se exprimă ură, dispreț, injurii și alte cuvinte de frecvență joasă.

Am invatat cum să mă protejez de oamenii mai puțin “bine intenționați” care au încercat de-a lungul vremurilor să ma rănească,(au fost suficienti cei care au incercat aceasta), I-am indepartat din viața mea cu iubire si detașare însă înainte de aceasta am anulat toate care nu-mi aparțineau și care veneau dinspre aceștia deoarece DA!!! TU AI CAPACITATEA DE A ANULA CEEA CE NU-ȚI APARȚINE!
Intotdeauna am afirmat: cuvintele acestea nu îmi aparțin, nu exprima un adevăr prin urmare nu are de ce să mă afecteze deoarece eu mă cunosc și știu exact ceea ce sunt!
Trebuie sa fii iubire si vei invata pas cu pas cum sa te detasezi de toate negativitatea din jurul tau prin actiunea constienta.
Toate situatiile si faptele din viata noastra se aseaza pe fagasul pe care noi il construim dinainte in subconstient.
Si da trebuie sa recunosc ca au fost situatii in care oamenii care mi-au adus injurii la un anumit moment in viata,  deoarece erau inca lectiile mele pe care eu trebuia sa le invat( nu uita oglinda), asadar am invatat lectia mea, am multumit (acestor oameni deoarece ei m-au ajutat sa evoluez mai mult si mai mult prin constientizare),m-am detasat, eliberandu-ma.
Traiti in iubire dragii mei si veti vedea cum lumina se va asterne pas cu pas in viata voastra si cum toate se vor aseza astfel incat sa deveniti cu aderatat ceea ce trebuie sa deveniti si anume IUBIRE, LUMINA, ECHILIBRU, PURITATE, VINDECARE!!
Toti suntem lumina,suntem DIVINI insa evolutia noastra depinde numai si numai de noi, am mai spus aceasta,( esti facut din Divinitate, dar daca daca nu reusesti in aceasta viata sa inveti lectiile tale, tot ceea ce traiesti este fara folos).

ALEGE ca în viața ta să intre și să domnească LUMINA, IUBIREA, PACEA, ARMONIA, ECHILIBRUL, FERICIREA, ABUNDENȚA, IMORTALITATEA și toate celelalte cuvinte care sunt create să te înalțe.
De ce să alegi să trăiești în nefericire când poți să alegi să rămâi iubire si vibrații înalte. Deoarece tu ești sânteie divina din Dumnezeu. Respectă-l pe Dumnezeul care se află în tine încă de la creația ta.
Respectă-te și mai ales tratează-i pe cei din jurul tău așa cum tu dorești să fii tratat.