Meditația inimii realizată cu ajutorul Ceres Havi- semizeii oamenii de lumină din viitor

Fericirea vine din interiorul ființei tale. În inima ta se află fericirea atotcuprinzătoare.

Eliberarea de ego se realizează atunci când ești centrat în inima ta. Mintea este complet dizolvată in inimă. Devii clar, precis și începi să simți cu adevărat gândul. Aici confuzia sau negativitatea nu are loc.
De aici simți că în tot ceea ce ai crezut până în momentul în care ai pătruns în inima, nu erau decât iluzii care s-au dizolvat odată cu pătrunderea ta în inimă.
Din acest moment nu mai simți nevoia de a fi îndrumat din exterior deoarece ești conștient de toată capacitatea de care dispui pentru a te realiza în modul optim și cât mai fericit pe drumul parcurs către evoluție. In acest moment nu mai simți nevoie sa asculți, sa dorești ceva trecător, să cauți părerile celor din jur deoarece tu știi ce trebuie să faci. Este momentul în care dorești să rămâi centrat pentru totdeauna în inimă.
La început există posibilitatea să intri și să ieși în repetate rânduri din inima ta însă odată cu toate etapele parcurse, înveți să cobori și să rămâi în inima ta.

Împăcarea ta cu tine îți aduce liniștea pe care ai cautat-o de la început.
Lasă inima să-ți conducă sentimentele. În inima ta se află comoara ta .
Fă ceea ce simți, din interiorul tău vine schimbarea.
Dacă simți că este necesar să te schimbi atunci schimbă-te. Caută toate resursele care te ajută să realizezi dorința ta. Dacă simți că este nevoie să te vindeci, vindecă-te. Dacă simți că trebuie să te bucuri, bucură-te. Trăiește în prezent deplin conștient de toate forțele de care dispui pentru a merge mai departe. Acestea nu te părăsesc niciodată și sunt întotdeauna prezente în esența ta.

Meditația inimii realizată cu ajutorul Ceres Havi , semizeii oamenii de lumină din viitor.

Închide ochii, relaxează-tefolosind respirația conștientă, respiră lent și relaxat. Pentru această meditație este necesar sa te întinzi (pe cât posibil in natură), concentrează-te pe respirație pentru a ajunge la o stare de relaxare adâncă.
Observă.
Ramai observator, centrat cu atenția în chakra inimii de unde vei observa cum din nucleul ființei tale  pornesc în exteriorul tău fractalii și miliardele de posibilități, acestea răsar din comoara ființei tale ele divin una cu un curcubeu, acesta țâșnește in miliarde de picături și se întinde peste toată existența pe pământ… Lasă picaturile curcubeului să curgă. Acestea aduc vindecare. Implică-te in inimă, menține atenția ta in inimă . Absoarbe, simte, respiră.
Acum din Atomul Divin fiind complet absorbit în interiorul ființei tale, vei observa cum toate picăturile curcubeu încep să lucreze în toate organele tale scăldându-le rând pe rând în lumina curcubeu… plouă cu curcubeu în toată ființa ta și țâșnește in afară, iar tu te afli în fântână, în centrul acesteia, în inimă, în Atomul Divin, în Spirit.
Ramai centrat în lumină fără a te implica în fractalii care ies din lumină, tu doar ești. Aici nu mai ai gânduri și te simți eliberat.
Lasă să curgă curcubeul prin tine și permite-ți să simți. Această lumină se transformă în tine, în câmpul tău energetic, în prezența, în minte , în existența ta. Acum ești. Aceasta lumina a inimii tale curăță toată existența ta, toată ființa ta, tot campul tau energetic și pleacă în exterior curățând tot ceea ce întâlnește în cale. Este iubirea necondiționată. Lasă să se manifeste. Poate vei dori sa plângi, sau poate un alt sentiment de puritate sau compasiune sau fericire va veni, lasă să vină , rămâi centrat în fântâna de lumină care curge necontenit din tine , din ceea ce ești.
Poate ațipești în meditație , este ok, lasă totul să vină și să plece , sa curgă, tu curgi acum cu energia. Folosește afirmațiile pozitive pe care dorești să le implementezi în ființa ta, în subconștient și savurează energia meditației.

La final am observat un porumbel alb coborând din cer, care s-a apropiat de mine, a devenit tot mai mare și sa contopit cu întreaga mea ființă.

 

Te salut cu respect pe tine și pe Sinele tău Divin,
Eona Nivid.

2 Replies to “Meditația inimii realizată cu ajutorul Ceres Havi- semizeii oamenii de lumină din viitor”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *